RelaxSan® Benefic
Maternity® De câte ori nu ţi-ai simţit picioarele obosite, grele şi dureroase? Compresia diferenţiată, de la gleznă (100%) spre copse (40%) îmbunătăţeşte semnificativ circulaţia sângelui la nivelul membrele inferioare. Prin urmare, durerea este înlăturată cu succes, împiedicând umflarea picioarelor şi a senzaţiei neplăcute de “picioare grele”.
Ortostatismul şi creşterea în greutate reprezintă factorii care favorizează apariţia varicelor. Pe perioada gravidităţii, din cauza creşterii naturale în greutate a organismului, aceste senzaţii sunt mult mai greu de suportat. Având în vedere că tratamentul medicamentos este total contraindicat la femeia gravidă sau care alaptează, ciorapii compresivi, special creaţi pentru gravide, sunt cea mai eficientă opţiune pentru prevenirea şi tratarea acestor senzaţii neplăcute. Este indicat ca viitoarea mămică să poarte pe tot parcursul zilei ciorapi compresivi începând din luna a cincea de sarcină.
Ciorapii RelaxMaternity® sunt foarte uşor de folosit, deoarece în zona abdominală sunt prevăzuţi cu o plasă specială care nu comprimă burtica, partea de sus a ciorapului putând fi fixată cu ajutorul butonilor şi reglată în cea mai comodă poziţie pe măsura ce burtica creşte.
Nimic mai simplu pentru o mămică sănătoasă şi fericită…..

Vezi modul de îmbrăcare
|